In 1873, when Reb Sholom turned seventeen, he married his cousin Chana Sarah, the daughter of the first Bohusher Rebbe, Reb Yitzchok zt'l. After his chasunah (wedding) he stayed on in Bohush, carrying on learning without interruption. Some of the Bohusher chassidim didn't take too kindly to the fact that Reb Sholom would only enter to his shver's tish after his shver was already seated, but Reb Sholom didn't take any notice. His time was too precious to be wasted. When Reb Sholom was nearing forty years of age, the Bohusher Rebbe decided that it was time for his son-in-law to emerge from behind his seforim (books) and begin to lead his own chassidim.

To this end the Bohusher Rebbe sent him to the town of Radukan (Rǎducǎneni), where he was received with open arms by its many inhabitants. The Yidden (Jews) of the town rejoiced at having Reb Sholom in their midst, and indeed after a short time his gadlus (ability, greatness) was recognized by those around him, and they crowned him their Rebbe, opening a large beis hamedrash (shul and study hall) for him.

In 1907 a pogrom descended on the town. Roving bands of armed goyim had been circulating in the area and they decided to attack the Jews of Radukan (Rǎducǎneni). In a panic the Yidden fled to the large court of Reb Sholom, where they gathered, awaiting their fate. The local goyim, however, didn't want to lose Reb Sholom, for they also were witness to the power of his brochos; they surrounded the Rebbe's building and forcefully prevented the armed bands from harming the Yidden.

On another occasion, when news arrived of an imminent pogrom, Reb Sholom enclosed himself in his room and, taking out a packet of cigarettes, he started to smoke, all the while deep in thought. No sooner had he finished one cigarette, than he started the next one. The Rebbe's room started to fill up with a cloud of smoke. Outside, in the streets, a fog started to descend on the town. As the cloud of smoke thickened in the Rebbe's room, so the fog intensified. The fog became so thick that it was almost impossible to see anything more than a few feet away. The goyim were forced to call off their pogrom and thus the Yidden were saved.

For more than thirteen years Reb Sholom lived in Radukan (Rǎducǎneni), leading his flock with an iron hand. Even though the Haskolo (Reform movement) had managed to penetrate into most of the towns in Romania, in Radukan (Rǎducǎneni), however, Reb Sholom stood firm, preventing them from gaining a foothold. However, even he was not able to totally stop their spread and in 1909 a school was opened link to school by the maskilim (reformers) of the area.

Reb Sholom warned the heads of the kehilla (community) that if the school was not shut down immediately he would move out of Radukan (Rǎducǎneni). His words, however, were not taken seriously, and after being invited by his chassidim in nearby Vasloi to move to their town, he left Radukan (Rǎducǎneni).

Not long after Reb Sholom left Radukan (Rǎducǎneni), middas hadin (retribution) descended on the town, causing them to repent on their ways. One of the heads of the new school was found murdered with his wife lying next to him. Searches were made to find the killer but to no avail. A few days later, a second Yid was found murdered in his shop together with his wife and daughter, and not long afterwards a third Yid was found killed. Like the first Yid, these other two Yidden had also been instrumental in opening the new school. If all this was not enough, a plague also descended on the town, bringing severe illness to many of the children in the school.

At an emergency meeting arranged by the kehilla it was decided to send a delegation to Reb Sholom to ask for forgiveness for having caused him to leave the town and to ask him to move back. When the delegation arrived in Vasloi, Reb Sholom told them that he forgave them all and, even though he would not move back to Radukan (Rǎducǎneni), he would, however, come for a visit. The news that Reb Sholom had forgiven them and was even coming for a visit brought a festive atmosphere in Radukan (Rǎducǎneni) and a beautiful kabolas ponim (reception) was arranged.

During the kabolas ponim all the members of the Haskolo came one by one to apologize to him and to beg his forgiveness with broken hearts. Reb Sholom told them that he had never had even the slightest hakpodo (stringency) against them and he reassured them that all would return to normal. A few days after Reb Sholom left, the murderer was found and duly punished, and peace and quiet returned once again to the streets of Radukan (Rǎducǎneni).

Reference:

Yisroel Friedman, The Golden Dynasty, Girsa Ltd, 1997.

REALITATEA EVREIASCĂ
-Nr. 378-379 (1178-1179) - 1 - 29 februarie 2012

Page 17

Comoara

de pe strada

Ben-Gurion din Tel Aviv

A fost odată ca niciodată… aşa încep toate

poveştile, iar multe dintre acestea relatează un

drum iniţiatic, amintindu-ne că suntem, la rândul

nostru, călători prin viaţă. Aşadar, într-o bună zi,

vizitam însoritul şi energicul Tel Aviv împreună

cu prieteni israelieni originari din SUA. Ne afl am

nu departe de casa memorială Ben-Gurion, pe

strada cu acelaşi nume. Unul dintre cunoscuţi ne

anunţă, plin de emoţie, că, tot pe această stradă,

mai trebuie sa vedem ceva…nemaipomenit,

unic, o adevarată ,,comoară vie”, cum numai in

Israel poţi găsi, care refl ectă în mod direct sufl etul

evreiesc nemuritor în faţa vicisitudinilor istoriei:

o sinagogă în mijlocul oraşului trepidant unde

enoriaşii ţin cu stricteţe tradiţiile, ca pe vremuri.

Entuziast, israelianul ,,american” continua să

povestească faptul că, acolo, parcă însuşi timpul

s-a oprit în loc şi… e ,,aşa misterios ca-n poveştile

hasidice…, rabinul fi ind originar de undeva din

Europa şi, dacă mergi de Şabat, poţi gusta cel

mai bun ciolent din lume!” Alături de acest grup

entuziast, am ajuns la locul indicat şi cu totii am

simţit că, într-adevăr, ceva din eternitatea tainică

a Ierusalimului străvechi s-a mutat pe gălăgioasele

străzi cosmopolite ale Tel-Avivului. Am citit

cu emoţie micuţa placă de pe zidul sinagogii…

aparţine dinastiei rabinice Halperin din Vaslui.

– Stimate Rabi Şimşon Halperin, vă rog

să ne spuneţi cum s-a înfi inţat această sinagogă?

– Rabi Şimşon Halperin: Am venit în Ereţ

Israel la vârsta de 7 ani, în 1950. Tatăl meu, Rabi

Jacob Halperin din Vaslui, a înfi inţat această sinagogă

în Tel Aviv în jurul anului 1955, o perioadă

în care mulţi evrei din România făceau Alia. În

afară de Tel Aviv, tatăl meu călătorea adesea şi

în alte oraşe unde prezenţa olimilor originari din

România era mai numeroasă, ca Beer-Sheva,

Nahariya sau Ramle. Familia noastră aparţine

istoric dinastiei hasidice Ruzhin. Străbunicul,

Rabi Şalom Halperin, născut la Răducăneni,

lângă Iaşi, a întemeiat dinastia din Vaslui la

sfârşitul secolului al XIX-lea, fi ind cunoscut şi

apreciat în întreaga regiune; numele dinastiei

a rămas legat mereu de Vaslui, unde se afl ă şi

astăzi mormântul său. Bunica dinspre tată a fost

sora Marelui Rabin Avraham Matitiahu Friedman,

„Ţadikul din Ştefăneşti”.

– Ce înseamnă să fi i o persoană atât de

religioasă într-un oraş atât de modern?

– Rabi Şimşon Halperin: Transmiterea tradiţiilor

străvechi din generaţie în generaţie a fost

întotdeauna temelia vieţii evreieşti din orice colţ

al lumii. Deşi locuim în B’nei Brak, atât eu cât şi

alţi membri ai familiei venim la sinagoga din Tel

Aviv, mai ales de Şabat, pentru a fi în sprijinul

multor Bal-Tşuva din zonă (n.r. - evrei care nu

au fost crescuţi în tradiţia iudaică ortodoxă şi

vor să adopte o viaţă religioasă strictă). Aceştia

au ocazia să participe la serviciile religioase şi

mesele specifi ce de Şabat şi de sărbători. Aproximativ

50 de persoane vin constant la aceste

rugăciuni şi mese de Şabat, organizate conform

vieţii religioase stricte – spre exemplu, femeile şi

bărbaţii iau masa în camere separate. De asemenea,

avem adesea invitaţi speciali, lectori sau

cantori, şi organizăm şiurim (n.r - cursuri) alături

de Ieşiva Vaslui din B’nei Brak. Cu ani în urmă,

majoritatea celor care veneau regulat la această

sinagogă erau originari din România, însă acum

vin din toată lumea.

–Se spune că aici se poate mânca ,,cel

mai bun ciolent din lume” sau cel puţin din

Israel…

– Rabi Şimşon Halperin: Se spune adesea

că evreii sunt recunoscuţi în întreaga lume şi

pentru bucătăria aparte, unică, dar chiar şi pentru

plăcerea de a mânca. Am păstrat mereu reţetele

străvechi, iar cei care devin Bal-Tşuva au astfel

ocazia să vadă cum se organizează o masă

tradiţională de Şabat sau de sărbători. Scopul

nu este masa în sine, ci învăţătura, schimbul de

idei care se creează cu acest prilej. Încercăm

să-i introducem pe toţi cei care ne trec pragul în

atmosfera străvechilor Şabat-uri. Evident, mâncarea

tradiţională este numai un nivel de bază,

un prim pas, elementar, pe drumul apropierii de

tradiţie, de esenţele învăţăturii iudaice. Însă orice

călătorie, chiar şi cele mai mari călătorii, trebuie

să înceapă cu un prim pas…

DIANA MEDAN