Rǎducǎneni
HISTORY PAGE

Articles in
English - French - Romanian - Hebrew


Return to Home Page - click link

Map of Romania locating Rǎducǎneni


Istoria satului Răducăneni în limba română
Clic pe link-ul de mai jos
http://www.parohia-raducaneni.go.ro/istoric.htm

The following document was supplied by the historian
Father Alois Moraru

Arhivele Statului Iaşi, dosar 775, f. 19-20

Link  


 


Răducăneni:
 
A township in Moldavia,
 
previously in the County
of Fălciu,
 
now in the County of Iaşi


Răducăneni

Jewish population

 

Year

Number

Proportion of Jews in population as a whole

1859

378

81.3

1899

1,190

31.6

1910

989

 

1930

656

21.8

1941

204

7.2

1942

 

 

1947

170

 

 Note: In the adjoining village of Bohotin there were 37 Jews in 1899

 

Before the Outbreak of World War II

 

Răducăneni was founded in the years 1838 – 1839 during the rule of Prince Mikhael Sturza who sought to promote trade in agricultural areas. To do so, he encouraged the settlement of traders from across the border, among them Jews probably from Galicia, so they could establish and develop commercial and business centers. Răducăneni was built on the estate of the landowner, Răducanu Roset,  hence its name.  During that period, Jews were obliged to pay a tax, "the tax on the Jewish nation." In 1846, the concession to collect the money was granted to two Jews, Saul Aronovici and Aharon Mendelovici. According to the sums that were collected that year, at that time, there were tens of tax-paying Jews in the township.


Raduceneni avant la seconde guerre mondiale

Răducăneni fut fondé entre 1838 – 1839 sous le rčgne du Prince Mikhael Sturza qui chercha ŕ promouvoir le commerce dans les régions agricoles. Pour ce faire il encouragea l’implantation des commerçants au-delŕ de la frontičre, parmi eux des Juifs probablement de Galicie, de façon ŕ ce qu’ils puissent s’établir et développer de centres de commerce et d’affaires. Răducăneni fut construit sur les biens d’un propriétaire foncier, Răducanu Roset,  d’oů son nom.  Pendant cette période, les juifs furent obligés de payer une taxe "l’impôt sur le peuple juif." En 1846, la collecte de cet impôt fut concédée ŕ 2 juifs Saul Aronovici and Aharon Mendelovici.  Compte tenu de la somme collectée cette année lŕ, il y avait ŕ cette période quelques dizaines de juifs s’acquittant de cet impôt dans cette ville.

En 1859, il y avait 378 Juifs dans la ville. Leur nombre augmenta considérablement si bien qu’ŕ la seconde moitié du XIXčme sičcle ils représentaient la majorité de la population. En 1899, 1190 juifs vivaient ŕ Raducaneni.

Le 11 mars 1907, lors de la révolte des fermiers, il y eut des troubles ŕ Răducăneni. Les fermiers demandaient des terres, mais la propagande anti-sémite exploita les troubles pour ses propres buts. En conséquence probable de cette propagande, les gitans de la ville voisine de Pietris envahirent Răducăneni dans le but de piller les maisons juives.
http://www.maplandia.com/romania/iasi/pietris

Les fermiers de la région, la plupart catholiques, s’armčrent de haches et pistolets et vinrent au secours de leurs voisins juifs sous la houlette de leur prętre : Bernardin (Jacob) Just ą,
(born 22 July 1867 - Raducaneni Parish Priest 1898-1907) et repoussčrent les maraudeurs. Contrairement au
traitement favorable de la population, les autorités étaient hostiles au juifs.
Le 30 décembre de cette année lŕ (1867), la municipalité décida d’expulser 6 familles juives sous le prétexte qu’elles troublaient l’ordre public. Ces familles ont męme été déchues de la nationalité roumaine afin de les empęcher d’avoir recours ŕ la justice.
Au début de 1908, la municipalité essaya d’expulser tous les juifs, mais n’y arriva pas.

En 1900, les Juifs s’organisčrent en communauté. En 1910, ils étaient 989 ŕ Răducăneni : 72 étaient commerçants, 50 étaient tailleurs, 32 cordonniers, 5 forgerons, 6 charpentiers et 99 dans diverses occupation.

Au début du XXčme sičcle, le nombre de juifs de Răducăneni diminua en raison de son isolement et du manque de transport.

Entre les deux guerres et malgré la diminution du nombre de juifs, une branche sionniste fut active ŕ Răducăneni. Et en 1927 une branche de la banque coopérative de Husi s’y installa avec l’aide du Joint.

Dans le cimetičre on trouve les tombes de deux rabbins
Rabbi Asher Zelig Ben Yehuda Leib - Died 16th Adar 5629 = 1870.
Rabbi Chaim Ben Ha'rav Shmuel - Died 12th Tishrey 5634 = 1874.

In 1894 Rabbi Shalom Halpern, descendant le la dynsatie Roszhyn s’installa ŕ Răducăneni  et y resta jusqu’en  1909 ouis déménagea ŕ Vaslui.

Rabbi Manashe Rabinzon, servi la communauté entre 1907 et 1911. Il naquit ŕ Moineşti en 1833 et mourut ŕ Iaşi en 1935.  Son fils est le počte, Haim Rabinzon. 

Rabbi Moshe Gedalya Reines, servi la communauté entre 1911-1920. Il naquit ŕ Ştefăneşti en 1886 and mourut ŕ Iaşi en 1946.

A la veille de la 2čme guerre mondiale, il y avait 5 synagogues ŕ Răducăneni, un mikveh, un cimetičre et une école.

La période de l’Holocauste

Durant l’été 1940, avant męme qu’ Antonescu ne prenne le pouvoir (ŕ l’Automne, 1940), la persecution des juifs par le parti national anti-democratique "La garde de fer" commença.  D’abord, les boutiques tenues par des commerçants juifs furent fermées par les autorités, puis le gouverneur militaire ordonna que tous les juifs quittent la ville. Seules 8 familles furent autorisées ŕ rester. Le boulanger, le boucher, un marchand d’outils en fer, le propriétaire de la taverne, celui du journal restčrent, ils devaient assurer les besoins en provisions des troupes.  Le reste des juifs furent forcés de quitter la ville et ne furent autorisés ŕ n’emporter que quelques affaires personnelles. Certains voyagčrent ŕ cheval et carioles d’autres ŕ pied. Ils furent d’abord conduits ŕ Vaslui puis ŕ Bacău, tout en étant battus, pressés avec des coups et des balles tirés en l’air par des gendarmes.
 
En Septembre 1940, le General Antonescu arriva au pouvoir et fit coalition avec "La Garde de fer", appelés aussi les chemises brunes ou "Legionnaires".

Quelques temps aprčs, les juifs furent autorisés ŕ revenir ŕ Răducăneni, mais lorsqu’ils furent sur place, ils trouvčrent leur maisons et leurs magasins pillés. Comme si ce n’était pas suffisant, les legionnaires basés ŕ  Huşi venaient réguličrement ŕ Răducăneni pour harceler et frapper les Juifs. Certains Juifs furent męme forcés de se rendre ŕ pied ŕ Husi situé ŕ une distance de 40 ŕ 50 kilometres pour y subir un interrogatoire. La situation des Juifs se détériora ŕ un tel point qu’ils décidčrent de quitter la ville et petit ŕ petit se repličrent qui sur Husi, qui sur Iasi.
Lorsque la guerre éclata en 1941, il n’y avait plus un seul juif ŕ Răducăneni. La synagogue fut détruite et les locaux de l’école confisqués par les autorités.

Aprčs la guerre, seuls quelques juifs revinrent  ŕ Răducăneni.

En 1947, il restait 170 Juifs ŕ Răducăneni. En 1995 plus aucun.
-----------------
source : textes extrait de « The Repository of Information on Jewish Communities in The Museum of the Diaspora » et de Pinkasei Hakehillot in the Beth Ariella library.
The compilers of the entry give their sources:  (the archives of Yad Vashem, the archive of Fielderman  and the archive of M. Karp)

Les textes furent traduits de l’hébreu vers l’anglais et une synthčse faite par Dr. Stella Statman.

ą  Jusqu’en  1907, Rǎducǎneni n’avait pas de curé attitré ŕ sa paroisse, le curé venait depuis Huşi – Information grâce ŕ Ovidiu Bisog

Information données par la Communauté juive de  Husi:
Rǎducǎneni fut fondée en 1830.
En 1846 il y avait 96 Juifs.
En 1859 il y avait 371 Juifs  (Le décalage entre les chiffres peut ętre du ŕ la difficulté d’obtenir un recensement précis)
En 1869 il y avait 480 Juifs.
En 1899 il y avait 1,190 Juifs.
En 1890 une école juive fut ouverte et au fur et ŕ mesure que la communité se développa s’y adjoint 5 synagogues, une mikvah (bain rituel) et un cimetičre.

Merci ŕ Karla Steimberg, Husi, Romania.

.


 


Galicia north west of Moldavia


The land owner
Raducanu Roset
1762 - 1838
(Hatman in 1806)

http://en.wikipedia.org/wiki/Historical_Romanian_ranks_and_titles


Lascar Rosetti
1816 - 1884
the third son of Răducanu Roset

Lascar Rosetti built a school  Link 
for beginners in Răducăneni

with his own money
.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lasc%C4%83r_Rosetti



Pietroso Hemeiosu
original location of the village
Rosetti Court Rǎducǎneni
in the Botanical Park
Hatman Raducanu Roset

According to historical records, the Roset family originated in Genoa Italy and lived in Constantinople from the 13th century. The Rosets of Romania were descendants of Lascaris Rosetto who married the daughter of Bella Ioan Contacuzina in 1620.

 

The name Rosetto changed its form in the passage of time. Rosseto or Russeto (Greek influence) became Ruset, sometimes Roset, in Moldava  and finally Rosetti (German and French influence) from the year 1840.

 

The coat of arms of the Roset family can still be seen above the front door of the Roset mansion. The motto on the coat of arms reads Sereno aut nubilo sospes (Calm in sunny and in cloudy times)






Rosetti Court Rǎducǎneni Rosetti blazon
                                  Photos courtesy of Madalina Carp


Grave of Lascar Rosetti founder of the High School
Located in Iaşi






After the fire on Easter Monday 9.4.2012
Photo by Ovidiu Bisog
Hatman Raducanu Roset was born in 1762, the son of Lascarache Roset and Ileana Dimache.  Legend has it that Raducanu and his sister, Zoe, were kidnapped when they were very little by some gypsies and taken to Ardeal, a region in the North of Romania. They were brought back by their father after he had  paid the ransom money.
Rosetti Family tree:
www.ghyka.com/Familles/Rosetti/Rosetti_01.pdf
Courtesy of:
Coca Codreanu
Head teacher
Liceul Teoretic
Lascar Rosetti,
Rǎducǎneni

Link
Photos courtesy of Coca Codreanu

Link to History of the Rosetti family   &

Aspasia Manos a Princessof Greece & Denmark was a descendant of Raducanu Rosetti - See link:
http://www.enotes.com/topic/Aspasia_Manos

Hatman Răducănu  Rosetti

 In the book, The Rosetti family (1938), General  Radu R. Rosetti relates that Răducănu Rosetti was born in 1762, son of  Lascarache and Ileana Dimachi. He married twice, his first to Elencuţa ''Ileana'' Iordache Balş (died 1799), the second  in 1806 to Eufrosina  Manu. He spoke fluent Greek and Turkish and although he understood German and French, he was not literate in these languages. After the death of his parents, he was raised by his uncle, Manolache Dimache. A very poor  man, Răducanu was taken into the care of Iordache Balş, who arranged Răducănu's marriage to his daughter, Ileana, with whom he received a substantial dowry. In the years 1783. 1785, 1786 and 1789, he gradually increased his importance and social standing and during the rule of his brother-in-law Alexandru Moruzi, his fortunes also grew.

He held the following official posts:
vel stolnic in 1783,
comis in 1785, 1786 and 1879,
căminar in 1786 and 1789
and later became ispravnic.

He received the area of  Bohotin (Fălciu) from his sister Zoe Moruzi, and finally was appointed hatman in Moldavia during the second period of rule (1802 -1806) by Alexandru Moruzi. In 1790 he was  involved in the siege of Ismail by the Russian army, for which he was  awarded with the Sfântul Gheorghe cross.

After his Involvement in the political struggle at the court of Ioan Sandu Sturdza  (1822/1828), Răducănu and his family moved to Cernăuţi, where his sons attended public school. During the Russian occupation of 1828, he  became a member of the provisional government. In the last years of his  life, he lost most of his fortune, when he endorsed a loan made by another brother-in-law, Ioan Balş, who was unable to pay it back. Forced to foreclose, Răducănu Rosetti took legal action against Balş in the  courts in the province of Bessarabia, where the law suits were heard. Rosetti's legal action was successful and the senate of Petersburg gave him the Balş estates. But in fact, as Bals was chamberlain to the Russian Tsar, he was  reinstated by imperial decree without any need for legal decisions.

Răducănu Rosetti passed away on the night of 3rd of August 1838, in the  town of Iassy, from a liver disorder. He was buried on Friday, 5th of August,  at Sfântul Spiridon church.

Courtesy of:

ŞEFUL SERVICIULUI ISTORIC AL ARMATEI

 Comandor dr. Marian MOŞNEAGU

 

Rosetti Family tree:



Roumania & the Jews

Front Cover
I.V. Socecu, 1904
Link to:
Chronicle of Bohotin



Radu Rosetti 1905


In 1859, there were 378 Jews in the township.
 

Their numbers grew steadily so by the second half of the 19th century, 


they comprised a third of the population. 

In 1899,  1,190 Jews lived in Răducăneni.




Farmers' Rebellion in 1907

Implicarea preoţilor din Episcopia Catolică de Iaşi

în Răscoala din 1907

studiu de caz: Huşi şi Răducăneni

Ovidiu Bişog

ovibis@gmail.com


Despre revoltele ţăranilor din anul 1907 s-a scris în numeroase studii, manuale şi tratate de istorie, care expun pe larg cauzele, desfăşurarea şi urmările mişcării sociale. Din aceste analize, pentru a înţelege mai bine evenimentele petrecute atunci la est de Carpaţi, amintim unele lucruri ce caracterizează contextul socio-politic-religios în care trăiau românii la începutul secolului al XX-lea. După alungarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost adus în fruntea Principatelor Unite prinţul Carol de Hohenzollern. De la intrarea sa în ţară până la moarte, Carol s-a comportat ca un adevărat român, punând toată priceperea şi râvna sa în folosul poporului pe care îl conducea. În preajma anului 1907, ţăranii se aflau într-o situaţie foarte grea, cauzele principale fiind lipsa de pământ şi repartiţia defectuoasă a proprietăţii.În timp ce 4.171 de proprietăţi mari însumau 3.787.192 hectare, 1.015362 ţărani stăpâneau numai 3.319.695 hectare, acestora din urmă revenindu-le, aşadar, circa trei hectare de cap de locuitor. Exista apoi nefericitul sistem al arendărilor. Astfel, în jurul anului 1907, 44% din arendaşi erau de origine română, 43% evrei, iar 13% alţi străini. Foarte mulţi latifundiari nu îşi lucrau direct pământul, ci îl dădeau pe mâna arendaşilor, în bună parte evrei, care aveau interesul să scoată cât mai mult de pe moşii. Acest sistem al arendărilor i-a adus pe ţărani într-o stare de sărăcie extremă. Aşadar, cauza Răscoalei din 1907 a fost lipsa pământului, a vitelor şi a hranei cotidiene, la aceasta adăugându-se dobânzile enorme pe care ţăranii le aveau faţă de cămătari.

    Răscoala a izbucnit în satul Flămânzi din nordul Moldovei, localitate „cu nume parcă predestinat”, şi s-a extins apoi în întreaga ţară, cunoscând cele mai furtunoase manifestări în Muntenia şi Oltenia, unde revolta a fost reprimată într-un mod extrem de brutal. În loc să găsească soluţii paşnice pentru a potoli setea de pământ a ţăranilor, guvernul a apelat la armată, care era condusă de generalul Alexandru Averescu. Acesta a reuşit să-i învingă pe ţărani printr-o incredibilă violenţă, „dând ordin să se tragă cu tunurile împotriva satelor răsculate”, numărul celor ucişi depăşind cifra de 10.000. După reprimarea răscoalei, guvernul a luat în timpul aceluiaşi an anumite măsuri, dintre care amintim înfiinţarea unei Case rurale, care avea ca scop cumpărarea moşiilor de la marii proprietari şi vânzarea lor ţăranilor, în loturi de câte cinci hectare.

    În faţa acestei situaţii, care a afectat şi comunităţile catolice, episcopul de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli, se găsea într-o situaţie foarte delicată: pe de o parte, trebuia să respecte doctrina socială a Bisericii, care a fost clarificată odată cu publicarea enciclicei  „Rerum novarum”, iar, pe de altă parte, nu dorea să intre în conflict cu autorităţile române.

La începutul lunii martie 1907, ministrul Cultelor, Spiru Haret, le-a trimis tuturor preoţilor şi învăţătorilor o circulară în care le cerea să liniştească spiritele ce se arătau tot mai ostile faţă de autorităţile civile. Apoi, la 13 martie 1907, episcopul Camilli a primit o scrisoare din partea prinţului Vladimir Ghika, în care i se cerea să-i determine pe credincioşii din Dieceza de Iaşi să nu participe la mişcarea ţăranilor, care se extindea tot mai mult: „Am fost rugat de primul ministru (dl. Dumitru Sturdza, şeful Partidului Liberal) să vă cer ajutorul pentru menţinerea ordinii şi să-i rugaţi pe catolicii din Moldova să aibă o conduită creştină. Până acum, după câte cred eu, ei s-au comportat bine... Folosiţi autoritatea Dvs., pentru ca toţi să stea în pace; în acest sens daţi-le (printr-o circulară publică, dacă e posibil) preoţilor Dvs. nişte instrucţiuni cu adevărat creştine şi civilizate...”. Chiar înainte de primirea acestei adrese, episcopul Camilli scrisese deja, la 10 martie, o scrisoare pastorală, adresată tuturor catolicilor din Moldova, în care le cerea supunere faţă de autorităţile civile, aducând în acest sens argumente biblice: „Cu mare mângâiere am auzit din mai multe părţi că în actuala agitaţiune a ţăranilor, cucernicii părinţi administratori ai parohiilor noastre, fără să aibă trebuinţă a fi îndemnaţi de mine, şi-au făcut datoria, învăţând poporul încredinţat lor despre datoriile sociale impuse tuturora de sfânta noastră Biserică Catolică, atrăgându-le atenţia asupra uneltirilor viclene şi momelelor înşelătoare ale agitatorilor, al căror ultim scop nu este binele poporului muncitor, ci războiul împotriva ordinii publice şi a legilor lui Dumnezeu. (...) Vă invit, de aceea, să vă daţi toată silinţa de a-i instrui pe enoriaşii Cucerniciei voastre, nu numai în biserică, ci şi în particular, chemându-i şi adunându-i pe fruntaşii satului, şi de a le aminti că nici unui creştin nu-i este învoit a se răzvrăti împotriva stăpânirii, căreia trebuie să se adreseze pe cale legală, iar nu prin revoltă, atunci când trebuie îndreptată o nedreptate. Aceasta este învăţătura creştinească, cu totul contrară aceleia a socialiştilor...”.

    Câteva zile mai târziu, auzind de „agitaţiunile” din unele comunităţi catolice şi pentru a răspunde pozitiv scrisorii prinţului Ghika, dar mai ales pentru a avea o evidenţă exactă asupra evenimentelor din comunităţile catolice, episcopul Camilli a mai scris o pastorală, de această dată adresată vicarilor forani, în care le cerea să-l ajute în domolirea spiritelor: „Această episcopie, având trebuinţă de a fi bine informată asupra mişcării ţărăneşti, care în acest timp tulbură pacea în eparhia noastră, vă invit pe Cucernicia voastră să-i îndemnaţi fără întârziere pe toţi cucernicii administratori ai parohiei din vicariatul Cucerniciei voastre, ca fiecare să-şi noteze zi de zi mersul mişcărilor acestora din parohia sa, să-şi noteze numele acelor catolici supuşi lor, care se pun în capul răzvrătirilor, şi chiar a celor străini parohiei lor, de orice confesiune ar fi ei, care îi îndeamnă sau silesc la revoltă pe credincioşii noştri. De asemenea, să-şi noteze în fiecare zi şi toate cele ce se întâmplă şi se săvârşesc cu ocazia revoltelor de la început până la sfârşit. (...) Informaţiile acestea ne sunt trebuincioase pentru a putea da la nevoie informaţii înaltului guvern, de vom fi interpelaţi, şi a rectifica zvonurile inexacte ce sunt răspândite prin ziare, zvonuri de multe ori dăunătoare prestigiului Bisericii noastre”.

    La 23 martie 1907, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, C. Disescu, i-a trimis episcopului Camilli o telegramă în care îi cerea să-i liniştească pe ţăranii catolici din Moldova: „Avem onoarea a vă ruga să binevoiţi a dispune să se ia măsuri de urgenţă ca preoţii din comunele cu populaţie de confesiune romano-catolică să îşi dea toată silinţa spre a linişti spiritele acolo unde este mişcare ţărănească, cât şi a preîntâmpina răscoalele acolo unde ele nu s-au produs încă”. După patru zile, arhiepiscopul de Bucureşti, Raymund Netzhammer, îi scria episcopului de Iaşi că regele şi principele moştenitor i-au mulţumit pentru purtarea demnă de laudă a catolicilor în timpul răscoalei. De asemenea, cei din „sferele înalte” erau mulţumiţi de purtarea catolicilor în perioada mişcărilor ţărăneşti.

    Aşadar, intervenţiile episcopului Camilli şi-au atins scopul, iar ţăranii catolici s-au dovedit a fi creştini adevăraţi şi români civilizaţi. După aşezarea liniştii în Moldova, episcopul de Iaşi îşi putea începe în siguranţă vizita canonică în parohiile diecezei.
Din documentele cercetate deducem faptul că, în general, catolicii din Moldova nu au creat probleme autorităţilor civile. Totuşi, au fost unele comunităţi (Grozeşti, Butea şi Hălăuceşti), unde setea de pământ a ţăranilor a învins virtutea răbdării.

În cele ce urmează, vom prezenta evenimentele provocate de catolicii din Huşi şi Răducăneni, care erau păstoriţi de parohul de Huşi: Bernardin (Iacob) Just, OFM Conv. Acesta s-a născut în localitatea Sankt Ingbort, din Bavaria, la 22 iulie 1867. A studiat în seminariile franciscane din provincia de origine, fiind sfinţit preot la 3 decembrie 1889. La 26 august 1897 a venit misionar în Moldova şi aici timp de 14 ani a condus Parohia Huşi, unde “s-a străduit mult pentru apărarea drepturilor poporului său”. După plecarea lui de la Huşi până în perioada interbelică, strada care trecea prin faţa casei parohiale din Huşi purta numele de “Str. Părintele Just”. Datorită prudenţei şi intervenţiei lui, catolicii din Corni şi Răducăneni au obţinut multe avantaje de la proprietarii de pământ la Răscoala din 1907. Mulţi contemporani de-ai părintelui afirmă că el a împiedicat vărsările de sânge în oraşul Huşi.
    
    Din jurnalul scris de părintele Bernardin, putem despinde câteva date exacte despre desfăşurarea evenimentelor din primăvara anului 1907. Redăm câteva pasaje din acest document:

    În ziua de sâmbătă, 3 martie, după ce a fost la Răducăneni: „Seara stau de vorbă cu ţărani, găsesc că sunt atinşi şi ei de pofta de răscoală, de ura în contra jidanilor. Au nevoie de pământ. Jidanu Fişer, care ţine în arendă moşia din Răducăneni, cere 130 lei pentru o falce de pământ de la ţărani. E teribil. Ţăranul ajunge la sapă de lemn”.

    Marţi, 6 martie, în ziua Carnavalului dinaintea Postului Mare, părintele Just notează: „În oraş jidanii se tem amarnic. Ţăranii de aici cumpără în masă mare gazetele. În jurnale se citesc lucruri grozave. Ţăranii răsculaţi au devastat Botoşanii, Podul Iloae şi o mulţime de curţi ale arendaşilor. Vreo 40.000 de ţărani stau înaintea Iaşilor. O întreagă armată e chemată acolo. La Botoşani patru ţărani au căzut împuşcaţi de soldaţi, alţii a fost răniţi. Mare bucluc. Guvernul nu ştie ce să facă...”.

    Joi, 8 mărţişor, părintele paroh de Huşi a fost chemat de domnul prefect: „M-a întrebat despre vreo mişcare între catolici. I-am zic că până acum domneşte liniştea. În oraş e o atmosferă apăsătoare. Astăzi se aude despre teribilele devastări la Vaslui. Armata a tras. Sunt vreo 5-6 morţi. Tot astăzi se aude că o mulţime de ţărani au devastat curţile din Moşia Târzii, lângă Crasna. S-au apropiat de Huşi. Jidanii ţin dughenile închise...”.

    Vineri, 9 martie, părintele Just notează: „Răscoalele ţărăneşti s-au extins în judeţul Roman şi Bacău. Din satele locuite de catolici, au luat parte Horleşci, Hălăuceşci, Butea, poate şi Borgoani (Roman) şi Oţeleni, apoi Călugăra din jud. Bacău. În judeţul nostru Fălciu se aude despre Curteni şi Corni-Albeşti. Parcă ne aflăm în timpul răscoalelor boxierilor. Catolicii mai stau încă liniştiţi. Până când? Poate că duminică începe la Huşi. Nu trebuie mult, spiritele sunt agitate”.

    Sâmbătă, 10 mărţişor, au fost scrise doar câteva rânduri: „Răscoalele se tot lăţesc. Străinătatea începe a se interesa de bucluc. Gazetele jidoveşti din Viena scriu contra României. În judeţul Roman şi Bacău buclucul se măreşte”.

    Duminică, 11 martie, „se aude că a venit armata la Huşi (regimentul IV din Iaşi). Pe la 8 dimineaţa văd soldaţi postaţi la Haimotea, spre Corni. Dumnezeu ştie ce are să fie...După-amiază aud că sătenii din Tătăreni încercau să intre în oraş prin bariera gării şi ar fi împuşcat şi câţiva arestaţi...”.

    Părintele Just notează luni, 12 mărţişor: „Azi se confirmă căderea guvernului Sturza, preşedintele guvernului liberal. (...) Huşi e plin de soldaţi. Se zvoneşte că sătenii din Avereşti vor să vine spre Huşi. După-amiază am fost la farmacia Bendorf. Văd jidani în grupuri mici, dughenile închise, pe geamurile caselor creştinii au lipit cruci. Ce bucluc! Spre seară auzim că moldovenii dimprejur văzând că catolicii noştri şi bulgarii nu se mişcă, ar fi hotărâţi să dea foc mahalalelor noastre. Sunt cam îngrijorat. M-am culcat târziu, aproape de miezul nopţii”.

    Noaptea a trecut în linişte, dar marţi, 13 martie, părintele consemneză: „La opt în oraş. Situaţia e schimbată de tot. Dr. Lupu, medic primar, a fost numit prefect. La 9 am fost primit de dânsul, l-am felicitat şi l-am sărutat. Acum trebuie potolit ţăranul. Cât priveşte pe catolicii mei, mai ales pe cei din Corni, vom face un consiliu cu ţărănimea, la care va asista şi dl. prefect. După amiază la orele 2 am dat ordin să tragă toate clopotele şi să se adune catolicii. (...) Seara, la 9.30, primesc o scrisoare de la Prefectură (director Atanasiu), prin care sunt rugat să mă duc mâine la Răducăneni. Am cerut o birjă cu 4 cai. Vom vedea mâine. Ce persoană sunt eu că au nevoie de mine cei de la cârmă? Răscoalele ţărăneşi în Muntenia au degenerat în adevărate măceluri”.

    Iată ce s-a întâmplat miercuri, 14 mărţişor: „Dimineaţa, la 7, Liturghie. Viscoleşte ca în ianuarie. Ieşind din biserică găsesc o birjă cu 4 cai pusă la dispoziţia mea. Plec la 8. La 10 sunt la Drănceni. De la Drănceni pornesc, când în dreptul Bohotinilor îmi ies înainte circa 300 de săteni din Bohotin. Dacă eram jidan în acel moment aş fi fost ucis. Când m-au recunoscut, m-am sfătuit vreo 10 minute cu dânşii, le-am dat câteva sfaturi şi am plecat călduros salutat de dânşii. La Răducăneni, m-am întâlnit cu domnul prefect în casa doctorului Dragoş la spital şi a dat ordin să tragă clopotele ca să se adune catolicii. La 2 am plecat cu domnul prefect spre biserică, unde eu ţineam o caldă cuvântare către credincioşi, pe urmă dl. prefect. Între uralele poporenilor a plecat prefectul. Catolicii din Răducăneni s-au purtat mai presus de orice laudă. Nici o revoluţie, slavă lui Dumnezeu! La 4 am plecat şi la 9 am ajuns casă. Ţiganii din Petriş, vreo 600 de tâlhari, erau gata să năvălească în oraş; catolicii cu pusci, ciomege, revolvere stăteau gata să apere târgul...”.

    Să citim şi analiza părintelui Just de joi, 15 martie: „Din jurnale se vede că în Muntenia şi Oltenia se fac adevărate măceluri. În Vlaşca artileria a distrus satele. Mulţi morţi. Ce se petrece acolo ne aminteşte de măcelurile din Rusia. Omor, jaf şi foc domnesc acolo. Şi e curios: acolo nu-s arendaşi ovrei. Toată mişcarea aceasta dovedeşte că în Moldova a avut o culoare de antisemitism şi în Muntenia de antiproprietarism. Şi e sigur că arendaşii şi proprietarii români din Muntenia şi Oltenia nu s-au purtat mai omenos decât ovreii în Moldova faţă de ţărani. Pagubele în România sunt de peste 50 de milioane. Sute de morţi...”.

    În ziua de 17 martie 1907, parohul de Huşi adresează episcopul Camilli o scrisoare referitoare la răscoalele ţărăneşti din Huşi şi Răducăneni: „Conform dorinţei Preasfinţiei Voastre, aduc la cunoştinţa arhipăstorului nostru cele ce s-au petrecut la Huşi şi Răducăneni, în timpul acestei triste revolte, care, desigur, e unică în istoria României. La Huşi, începu primejdia de revolte pe la 5 şi 6 martie, când jurnalele aduceau vestea despre tulburările de la Botoşani, Dorohoi etc. Ţăranii cumpărau gazetele cu sutele. Spiritele se agitau. În ziua de 6 martie, la lăsatul secului, în timpul de petrecere de carnaval, luam întâia ocazie de a strânge o mulţime de gospodari, îndemnându-i la pace şi linişte. Mulţi se înfierbântau împotriva jidanilor faţă de revoltă, care se apropia de Huşi din ce în ce mai mult. Când a venit vestea despre devastările făcute la Vaslui, Corni-Albeşti, Târzii, Olteneşti şi Curteni, lumea de aici ştia că a sunat ceasul şi pentru Huşi. Am chemat oamenii fruntaşi din Corni, Cotroceni şi Reeşti, sfătuindu-i pe dânşii să facă o vie propagandă pentru linişte în numele preotului de popor, care va considera ca o pată pe onoarea lui de păstor sufletesc dacă un singur catolic ar îndrăzni să ia parte la revoltă. Duminică, 11 martie, tocmai în momentul când la bariera Huşi cădeau 6 ţărani din Tătăreni prin gloanţele soldaţilor, părintele Leon citea în biserică o solemnă declaraţie a parohului lor, prin care spuneam că am încredere deplină în catolicii mei, că numele lor nu va fi pătat nici de sânge, nici de jafuri, şi cred că munca mea pastorală într-un termen de nouă ani, astăzi în timp de grea cumpănă, îşi va arăta fructul, adică pace şi bună orânduială la poporul catolic. Veşnică ar fi însă ruşinea pentru sfânta religie a noastră, pentru preoţii şi pentru comunitatea catolică, dacă s-ar zice că şi catolicii au luat parte la prădăciunea Huşilor. Pot să spun că orăşenii din Huşi tocmai de unguri se temeau mai tare, şi prefectul conservator, poftindu-mă pe mine la palatul administrativ, mă întrebă plin de grijă: „Părinte, ce crezi, catolicii vor să năvălească în oraş sau nu?” Eu am răspuns: „Domnule prefect, fiţi fără grijă, garantez pentru demna purtare a catolicilor”. Şi aşa a fost. Nici un catolic nu participa la o răzvrătire. Moldovenii, din contră, din cauza sentimentelor paşnice ale catolicilor, ne ameninţau cu moarte şi foc, şi chiar în noaptea de 12 spre 13 martie, o mulţime de moldoveni din satele dimprejur erau gata să năvălească în Corni, spre a da foc caselor şi bisericii. Dar graţie armatei împărţită prin Corni, nu s-a întâmplat nimica. Dar a fost o noapte pe care nu o voi uita niciodată. Marţi, 13 martie, s-a publicat numirea domnişorului Lupu ca prefect al judeţului nostru. Dimineaţa ocupă postul şi după-amiază a venit la Corni, în mijlocul poporului catolic adunat în curtea bisericii, aducând laudă şi preoţilor, şi oamenilor pentru purtarea lor vrednică faţă de celelalte sate răsculate. Seara, la 10.00, primesc o scrisoare de la domnul prefect, prin ştafetă, să vin a doua zi la Răducăneni, unde fusese trimisă armata, din cauză că se aştepta răscoală. A doua zi, la 14 martie dimineaţa, mă aştepta o birjă cu patru cai, pusă la dispoziţia mea de către prefectură, şi plecam la Răducăneni. În acest târguşor fusesem la 3 martie, când începeau concentrările trupelor la care a fost chemat şi dascălul nostru, Frenţ Dâscă. Era acolo o fierbere mare. Sătenii erau pe drept înfuriaţi contra arendaşului moşiei, Froim Fişer, pentru că el ceruse 130 lei pentru o falce de pământ. După sfânta Liturghie, la 4 martie, adunam oamenii în ograda bisericii, sfătuindu-i pentru linişte, făgăduindu-le lor că voi mijloci la prefect pentru scăderea preţului de pământ. A doua zi, la 5 martie, îl luasem cu mine pe dascăl la Huşi, fugisem la domnul prefect, ca să scutească pe dascăl de concentrare, lucru pe care mi l-a făcut imediat, asigurându-l pe dascăl să spună la oameni că sub nici un chip nu va tolera ca ei să plătească oribilul preţ de 130 de lei pe falce. S-a dat ordin administratorului Uşer din Răducăneni să se pună în legătură cu ţăranii. Imediat, "tiranul" s-a împăcat, scăzând preţul pentru pământ de la 130 de lei la 60 de lei! Catolicii se linişteau. Duminică, la 11 martie, erau să năvălească în Răducăneni un sat mare răsculat (numai ţigani) din Petriş şi, cu ocazia aceasta, oamenii au desfăşurat o energie mai presus de orice laudă. S-au înarmat cu puşti, revolvere, topoare etc.; s-au pus singuri să apere târguşorul contra ţiganilor, şi catolicilor li se datorează în cea mai mare parte scăparea Răducănenilor. Când am ajuns la 14 martie la Răducăneni, domnul prefect voia să le mulţumească în persoană catolicilor. Am dat ordin să tragă clopotele, ca să se adune în ograda bisericii, şi acolo, reprezentantul statului, prin cuvinte calde, şi-a exprimat mulţumirea preotului şi oamenilor pentru excelenta lor ţinută în aceste zile de grea cumpănă. Sub uralele poporului, plecă prefectul. Înadins am expus evenimentele mai larg şi sunt convins că şi Preasfinţia voastră veţi aproba bucuria mea şi mândria mea faţă de un popor, care, în mijlocul tulburărilor, nu a uitat că este catolic. Aş ruga, Preasfinţite, să adresaţi o scrisoare specială huşenilor catolici şi răducănenilor, pentru lăudabila lor purtare”.

    După primirea acestei scrisori, episcopul Camilli i-a trimis un răspuns parohului de Huşi, în care îi mulţumea pentru efortul depus în vederea păstrării liniştii şi a păcii: „Mult m-a mângâiat scrisoarea Cucerniciei voastre nr. 112, din 17 a curentei luni, prin care mă informaţi de cele ce le-aţi făcut pentru a menţine ordinea şi liniştea între enoriaşii Cucerniciei voastre, şi în care chip catolicii, atât cei din Huşi, cât şi cei din Răducăneni, v-au ascultat ca nişte fii adevăraţi. Din toată inima vă felicit pe Cucernicia voastră şi pe credincioşii noştri din Huşi şi Răducăneni, care, în aceste momente groaznice de agitaţiune şi revoltă prin care trece ţara întreagă, au arătat că toţi catolicii nu numai mărturisesc prin credinţă, dar şi aduc la îndeplinire prin fapte morala cea preacurată a Domnului nostru Isus Cristos, care voieşte să fim supuşi autorităţilor legitime şi să le fim ascultători în tot ce nu e păcat. Eu mă bucur cu Sfinţia voastră şi cu credincioşii ce vă sunt încredinţaţi şi, bucurându-mă, vă dau Cucerniciei voastre şi tuturora binecuvântarea mea pastorală”.

    Între timp, sâmbătă, 17 martie, părintele Just notase în jurnalul său: „Am trimis astăzi relaţiunea din Iaşi despre revoltele din urmă. Episcopul cere informaţiuni...”.

    În aşteptarea răspunsului de la Iaşi, parohul de Huşi notează duminică, 18 mărţişor: „După Liturghie, mare mişcare mişcare între oameni pentru chesiunea de pământ. După predică am mulţumit oamenilor pentru vrednica lor purtare în timpul răscoalei. Să aştepte în linişte şi încredere rezolvarea chestiunii de pământ. După părerile mele buclucul nu e gata. (...) Revoluţiunile încet, încet se sting. (...) Armata s-a dus din Huşi”.

    Luni, 19 martie, părintele Just a primit din partea episcopului Camilli răspuns la relaţiunea trimisă cu două zile mai devreme: „Azi, Preasfinţia sa Monseniorul Nicolae Iosif Camilli mi-a trimis, subt nr. 953, o scrisoare măgulitoare pentru purtarea mea şi a catolicilor în timpul răscoalei. O voi publica duminica viitoare...”. Între timp, această scrisoare a fost publicată în ziarul „Opinia”, împreună cu adresa părintelui Just adresată episcopului, în numărul din 22 martie 1907, p. 1, coloana 5 şi p. 2, coloana 1, sub titlul „Catolicii şi revoltele”. Parohul de Huşi nota a doua zi în jurnalul său: „S-a publicat scrisoarea mea şi scrisoarea episcopului în «Opinia»”.

    Din analiza de mai sus şi din documente păstrate în Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, putem deduce mai multe concluzii. Cea mai importantă este aceea că, în general, ţăranii catolici din Moldova nu s-au lăsat influenţaţi de comportamentul violent pe care l-au adoptat ceilalţi săteni. Acest lăudabil comportament se datorează, în special, insistenţelor episcopului de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli, care a intervenit prin mai multe scrisori circulare, rugându-i pe laici şi preoţi să se supună hotărârilor guvernului, care avea ca scop liniştirea ţăranilor şi instaurarea păcii. Este de admirat şi efortul preoţilor din Dieceza de Iaşi, care au aderat cu multă disponibilitate la cerinţele episcopului. În schimb, aşa cum a notat în jurnalul său părintele Just, în ziua de 24 martie, „au fost arestaţi şi mulţi preoţi ortodocşi, care se puneau în fruntea răsculaţilor”.

    În concluzie, episcopul Camilli şi preoţii catolici din Moldova nu au făcut altceva decât să aplice corect ceea ce prevedeau documentele Sfântului Scaun cu privire la doctrina socială a Bisericii. Aplicând învăţătura primilor apostoli şi urmând sfaturile episcopului de Iaşi, clerul catolic din Moldova a avut un rol important în stăvilirea mişcărilor ţărăneşti din 1907. De asemenea, ţăranii catolici din Dieceza de Iaşi au meritul de a fi ascultat de glasul păstorilor, ajutând astfel guvernul român să instaureze pacea şi liniştea în întreaga ţară.

Ovidiu Bişog - Iaşi

ovibis@gmail.com


 

On March 11, 1907, at the time of the Farmers' Rebellion, there were disturbances in Răducăneni. The farmers had demanded land but the anti-semitic propaganda exploited the unrest for its own purposes. Possibly as a result of anti-semitic incitement, gypsies from the neighboring village of Pietris http://www.maplandia.com/romania/iasi/pietris



Village sign

Old house in Pietris

 
broke into Răducăneni with the clear aim of plundering the Jewish homes. The local farmers, in the main Catholics, equipped themselves with axes and pistols and under the leadership of their priest, Bernardin (Jacob) Just ą,
(born 22 July 1867 - Raducaneni Parish Priest 1898-1907)

they came to the defense of their Jewish neighbors and repelled the marauders.  But, in contrast to the favorable treatment of the local population, the authorities were hostile. On December 30 of that year, the local council decided to expel 6 Jewish families on the pretext that they were causing a disturbance of the peace. These families even had their names erased from the list of Romanian nationals in order to prevent them from seeking legal defense. At the beginning of 1908, the local council tried to drive out all the Jews but the attempt failed.

 

In the year 1900, the Jews organized themselves into a community. In 1910, there were 989 Jews in the township of whom 72 were traders, Link 50 were tailors, 32 shoemakers, 5 smiths, 6 carpenters while 99 others worked in different occupations.

 

From the beginning of the 20th century, the numbers of Jews in the township began to dwindle mainly because of its rather remote, isolated position and lack of transport facilities.

 

Between the two wars, in spite of the reduction in the number of Jewish inhabitants, a branch of the Zionist movement was active in Răducăneni and in 1927 a branch of the Cooperative Bank from Huşi was set up with the help of the Joint.


In the cemetery we found the graves of two Rabbis:

Rabbi Asher Zelig Ben Yehuda Leib - Died 16th Adar 5629 = 1870.
Rabbi Chaim Ben Ha'rav Shmuel - Died 12th Tishrey 5634 = 1874.

 

In 1894 Rabbi Shalom Halpern, (Click for link to family album) a descendant of the well-known Roszhyn dynasty came to settle in Răducăneni  and stayed until 1909.  From there, he went to Vaslui.


Rabbi Manashe Rabinzon,
(Click for link to family album) served the community in the years 1907 - 1911. He was born in Moineşti in 1833 and died in Iaşi  in 1935.  His son is the poet, Haim Rabinzon. 


Rabbi Moshe Gedalya Reines,
(Click for link to family album) served the community between 1911-1920. He was born in Ştefăneşti in 1886 and passed away in Iaşi in 1946.

 

On the eve of the outbreak of World War II, there were 5 synagogues in Răducăneni, a mikveh, a cemetery and a  school.

 

The Holocaust period

 

In the summer of 1940, even before   Antonescu rose to power (in Autumn, 1940), the persecution of the Jews by the so – called national, anti-democratic party "The Iron Guard" began.  First, Jewish stores were closed down by the authorities, then  the local military governor ordered all the Jews to leave the township. Only 8 families were given permission to remain. They comprised the baker, the butcher, a dealer in iron tools, the owner of the tavern and  the owner of a newspaper stand as they were needed  to ensure a regular supply of necessities  to the troops there.   All the rest of the Jews were forced to leave the place and were allowed to take with them only a few possessions. Some  travelled by horse and cart while others journeyed on foot. They were led first to Vaslui then to Bacău, all the while being beaten and hurried along by blows and shots in the air by the gendarmes.

 

In September, 1940, General Antonescu came to power and joined forces with the "The Iron Guard", whose members were called "Greenshirts "or "Legionnaires".

 

After a while, the Jews were allowed to return to Răducăneni but when they came back, they found that their homes and businesses had been looted.  As if this were not enough, the legionnaires stationed in Huşi used to come frequently to the township to harass and beat the Jews. Some of the Jews were even forced to walk to Huşi (a distance of 40 - 50 kilometers) for interrogation. The situation of the Jews deteriorated to such an extent that they despaired and decided to leave the township and little by little they went, some to Huşi and the rest to Iaşi. When the war broke out in 1941, not a single Jew remained in Răducăneni. The synagogue was destroyed and the school premises were confiscated by the authorities.

 

After the war, only a few Jews of the original population returned to Răducăneni.

 

In 1947, there were 170 Jews in Răducăneni.  By 1995,  there were none.

 -----------------

The information above was taken from texts in The Repository of Information on Jewish Communities in The Museum of the Diaspora and from Pinkasei Hakehillot in the Beth Ariella library.

The compilers of the entry give their sources:
(the archives of Yad Vashem, the archive of Fielderman  and the archive of
M. Karp)


The texts were translated from the Hebrew to English and combined by
Dr. Stella Statman.


ą 
Until 1907, Rǎducǎneni did not have its own parish priest, the priest
used to come from Huşi
- Courtesy of Ovidiu Bisog

מקור הטקסטים הוא ארכיון קהילות היהודיות בבית התפוצות, ופנקסי הקהילות בספרית בית אריאלה.
מתורגם מהעברית וערוך על ידי ד"ר סטלה סטטמן.

To read in Hebrew 
From the Museum of the Diaspora Tel Aviv: Repository of Information on Jewish Communities.

Reference Number 120610
  - click on link below:
Images/bethatfutsot.pdf





Reproduced with kind permission of Yad Va'Shem, Jerusalem

Jewish entrepreneurs in Rǎducǎneni -Link

 
----------------------------------------------------------------------------------------------

The details of the Jewish population as given in the Pinkasei HaKehillot
are  confirmed  by an inhabitant of Husi who used local source materials.


Information received from the Jewish Community in Husi:
Rǎducǎneni was founded in 1830.
In 1846 there were 96 Jews.
In 1859 there were 371 Jews  (The discrepancy in numbers may be due
to the difficulty of obtaining a clear census)
In 1869 there were 480 Jews.
In 1899 there were 1,190 Jews.
In 1890 a Hebrew school was opened and, as the community grew, other facilities were added until there were five synagogues a mikvah (ritual bath) and a cemetery.

Thanks to Karla Steimberg, Husi, Romania.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------