Arhivele Statului Iaşi, dosar 775, f. 19-20

În legătură cu înfiinţarea târgului de la Răducăneni există un document ulterior cu mult întemeierii, făcut probabil la cererea lui Lascăr Rosetti în 1851, mai 26: “Ciorna Hrisevului nr. 43 prin care se aprobă Agăi Lascarache Roset dreptul de târguşor la moşia Răducăneni, ţinutul Fălciu, potrivit Hrisevului din 1816 pe care l-a pierdut.”

În acelaşi dosar se găseşte şi propunerea Ministerului de Finanţe pentru reînnoirea actelor vechi din 1816-1818, ani în care s-au emis şi aprobările pentru târgul Hatmanului Răducanu. Este posibil ca, fie la înfiinţare în 1806, fie la întemeierea târgului în 1816, Hatmanul să fi adus aici şi un număr de negustori evrei ştiut fiind faptul că “dela începutul celui de pe urmă pătrar al veacului XVIII întâlnim în documente o breaslă necunoscută până atunci în ţară: aceea a arendaşilor de moşii... Primii arendaşi în Moldova sunt Evreii...,” (Radu Rosetti, Cronica Bohotinului, Academia Română, Bucureşti, 1905, p. 37)

În legătură cu înfiinţarea târgului de la Răducăneni, există un document ulterior, făcut probabil la cererea lui Lascăr Rosetti (moştenitorul unei părţi din moşia de la Răducăneni), în ziua de 26 mai 1851: „... a hrisovului nr. 43 prin care se aprobă Agăi Lascarache Roset dreptul de târguşor la moşia Răducăneni, ţinutul Fălciu, potrivit hrisovului din 1816, pe care l-a pierdut...“. În acelaşi dosar din Arhivele Naţionale ale Statului din oraşul Iaşi se găseşte şi propunerea Ministrului de Finanţe pentru reînnoirea actelor vechi din 1816-1818, ani în care s-au emis aprobările pentru târgul hatmanului Răducanu, care a adus aici un număr de negustori evrei, aşezaţi pe actuala şosea naţională, deci separat de satul Răducăneni, parte care este numită şi azi de localnici târgul. Faptul că în inventarul moşiei din 1836 apar înscrişi 20 de galbeni din venitul dughienilor dovedeşte că această activitate era destul de profitabilă pentru stăpânul moşiei.

În inventarul moşiei din 1836 apar înscrişi “20 de galbeni din venitul dughienilor” dovedeşte că această activitate era destul de profitabilă: într-un document din 23 Maiu 1836 se notează averea moşiei Bohotinului pe sate, Răducănenii apar pe poziţia a doua cu: ”160 Zilele boerescului de la 80 lucrători de pământ, 60 dejmurile, 80 orânda, 80 fânaţul, 80 făşci, 20 arătura, grădini pentru zarzavaturi, 20 venitul de la 10 pogoane vie, 20 venitul dughienilor, 27 analogul locurilor de hrană, 30 dejmurile de la 60 nume străine. Total galbeni-497.”(Radu Rosetti, op.cit., p.158).

Ţinând cont de faptul că în 1806 Răducanu Roset a luat hotărârea să se stabilească la Bohotin, unde şi-a construit o adevărată curte, locul de descălecare pentru sat a fost în Hemeiosu, deci undeva mai aproape de curtea de la Bohotin. În urma mai multor alunecări de teren în Hemeiosu, hatmanul aprobă ca satul să se mute mai sus, adică în locul unde este şi astăzi, aceasta şi pentru motivul că el cumpărase şi moşia Bazga. Dovada acestei afirmaţii o constituie şi faptul că în anii 1825-1826 locuitorii de religie catolică din Răducăneni şi-au construit o bisericuţă în partea de est a satului. Răducanu Roset, stăpânitorul de după 1815 şi al Bazgăi, obţine învoirea să înfiinţeze în Răducăneni un târguşor.

Târgul din Răducăneni a căpătat cu timpul o importanţă deosebită, deoarece era situat la o distanţă destul de mare de târgurile din Iaşi, Huşi şi Vaslui. Astfel târgul se comporta ca un centru de polarizare pentru aprox. 15-18 comune din împrejurimi. Acest fapt a determinat creşterea numărului de locuitori, în special a târgoveţilor evrei, precum şi a bunei stări prilejuite de comerţul prosper realizat în cele mai variate unităţi comerciale şi diverse ateliere.

O mare importanţă a obţinut Răducăneniul când a devenit centru administrativ de plasă în 1894. De la această dată aici era reşedinţă plasei Răducăneni, aici era judecătoria, jandarmeria, spitalul rural, banca, poşta, telefoanele care deserveau comunele din jur.

Din cauza alunecărilor de teren, cu vremea, satul şi târgul s-au mutat pe actualul amplasament (satul mai pe deal, iar târgul la şosea- şi astăzi acestei părţi a satului i se zice Târgul).

In anul 1894, Răducănenii devin centru de plasă, aici fiind reşedinţa administrativă, judecătoria, jandarmeria, spitalul rural, banca, poşta şi telefoanele, deci a avut loc o dezvoltare mai rapidă a localităţii. La această dezvoltare a contribuit şi proprietarul ei, Lascăr Rosetii, care a avut un rol progresist în toată Moldova, nu numai la Răducăneni, unde şi-a construit curtea boierească prin 1851, construcţie declarată monument arhitectural.

Şi tot el construieşte şi prima şcoală de pa Valea Bohotinului una din primele cinci “şcoli începătoare” din Moldova. Sub influenţa ideilor revoluţionare de la 1848, acest om de cultură, mare patriot şi cu idei democratice şi progresiste a dorit ca şi sătenii să aibă acces la învăţătură, astfel că la 1 octombrie 1850 copii locuitorilor din satul şi târgul Răducăneni trec pragul “şcolii lui Lascarache”. Iată ce scrie în presa vremii: “Domnul Agă Lascăr Rosetti, îndemnat de sentimente nobile în favorul a tot ceea ce poate fi de folos ţării au înfiinţat cu a sa cheltuială, în târguşorul Răducăneni, o şcoală începătoare. Departamentul culturii şi a învăţăturilor publice rostind a sa mulţumire nobilului fondator aduce la cunoştinţa publică asemenea act vrednic a fi urmat şi de alţi proprietari.” (Vezi “Gazeta de Moldavia”, nr.76, Iaşi, 9 oct. 1850, an XXII, p.312, cap.”Novitate din Năuntru”). Localul şcolii era construit de Lascăr Rosetti, avea două săli spaţioase şi era situat în preajma curţii sale. Primul învăţător a fost Mihai Pop, adus din târguşorul basarabean ??????, fiind cel care a educat alte serii de învăţători, lucrând la Răducăneni peste 40 de ani. După acesta, au preluat ştafeta învăţăturii de carte la Răducăneni (prin 1894-1895) Natalia şi Ştefan Filon, care au avut o activitate pedagogică şi ştiinţifică nu numai la nivelul Răducănenilor, ci şi al Moldovei. În 1937, Ştefan Filon publică volumul I al romanului autobiografic “Amintirile unui învăţător”, cu subtitlul “Din negura satelor”, dar, din păcate, volumul al II-lea, în manuscris, s-a pierdut, aici descriind activitatea de la noi. În timpul său s-a construit localul nou al şcolii, tip “Spiru Haret”, cu patru săli de clasă, cancelarie şi locuinţa directorului, dată în folosinţă în 1900-1901, cu patru învăţători.

Prin anii 1910-1912, comunitatea evreiască, despre care Radu Rosetti scria la 1905 că: ”În târguşorul Răducăneni sunt 1760 de suflete, din cari peste 1200 Evrei”(cifră ce nu credem că era exagerată, dacă avem în vedere că se considerau separate satul de târgul Răducăneni, în sat fiind “215 gospodari săteni”, deci capi de familie) (Radu Rosetti, op.cit.,p.43) construieşte un local de şcoală primară, la iniţiativa comerciantului F. Zinger, necesar învăţământului confesional de rit ebraic, cu predare în limba idiş printr-un învăţător evreu şi în limba română prin învăţătorii de la şcoala românească. Clădirea a fost utilizată mult timp de şcoală, sub denumirea de Şcoala Nr. 2.

Populaţia satului era în 1900 de 1864 de suflete, în 1912 de 2783 locuitori, în 1930- 3006, în 1966- 3970, în 1977-5409 (în acre se înglobează însă şi locuitorii fostului sat Bazga), iar în prezent are 4340 locuitori (fără satul Bazga).(Arhiva Primăriei Răducăneni).

Comunitatea evreiască a avut un lăcaş de rugăciune, construit prin 1817 (aceasta fiind actuala tâmplărie din centrul Răducănenilor), fiind bine ştiut faptul că la recensământul din 1905 au fost menţionaţi circa 1200 de evrei.

Prin anii 1910-1912, comunitatea evreiască din târgul Răducăneni, la iniţiativa comerciantului Zinger, care depune de altfel şi majoritatea fondurilor băneşti necesare, îşi construieşte un local de şcoală primară, tip "Spiru Haret", cu trei săli de clasă şi o cancelarie, necesare învăţământului confesional de rit ebraic. Învăţământul la această şcoală se făcea în limba idiş, de către un învăţător evreu, şi în limba română, de către învăţători români.